Primăria Municipiului București a anunțat miercuri, 5 august, introducerea colectării separate a resturilor alimentare din gospodării, măsură parte dintr-un pachet mai amplu destinat reducerii cantității de deșeuri depozitate la gropile de gunoi la 10% până în 2035.
Potrivit comunicatului PMB, resturile alimentare vor fi separate de gunoiul menajer pentru a facilita colectarea și reciclarea. Uleiul uzat și obiectele voluminoase din locuințe — mobilă, saltele, electrocasnice — vor putea fi predate în Centre de Aport Voluntar. Măsurile urmăresc alinierea la Legea 101/2006 privind salubrizarea localităților, în forma modificată, și la Ordinul ANRSC 97/2025 privind regulamentul cadru al serviciului de salubrizare.
Consiliul General a aprobat noul regulament de salubrizare și două strategii privind funcționarea serviciului și managementul integrat al deșeurilor, la propunerea primarului general Ciprian Ciucu. Sistemul actual cu patru fracții (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă și deșeuri reziduale) va fi extins cu încă trei: textile, deșeuri periculoase și biodegradabile.
Deșeurile vegetale din gospodării, parcuri și spații verzi vor fi colectate separat și compostate. Colectarea se va putea derula prin centre de aport voluntar sau insule ecologice digitalizate; fiecare sector va stabili modalitatea în funcție de posibilități. Tarifele vor fi calculate pe principiul „Plătești pentru cât arunci”.
PMB mai anunță că utilajele de salubrizare nu vor mai circula pe benzile transportului public în orele de vârf, o parte din deșeuri va fi colectată pe timpul nopții, iar operatorii vor avea noi standarde de performanță, cu amenzi de până la 25.000 de lei pentru nerespectare. Toate măsurile vor fi implementate până în 2033.


Comentarii recente