Un incendiu puternic a izbucnit vineri într-o hală a Autobazei STB Ferentari, de pe strada Pășunilor din Sectorul 5 al Capitalei. Flăcările au cuprins aproximativ 300 mp din hală și au afectat şi un autobuz aflat în interior.
La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum, existând risc de propagare. Pompierii continuă operațiunile de stingere și de răcire a zonei pentru a lichida micile focare rămase.
Pentru intervenție au fost mobilizate 10 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD — în total 13 autovehicule. Până în prezent nu au fost raportate victime.
Autoritățile urmează să stabilească cauzele izbucnirii incendiului şi valoarea pagubelor. Misiunea este în desfășurare, iar informațiile vor fi actualizate pe măsură ce inspectoratele vor transmite noi date.


Comentarii recente