O autospecială a Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, care circula cu semnalele luminoase active, a fost implicată miercuri, 29 iulie, într-o coliziune cu un autoturism la intersecția dintre Șoseaua Ștefan cel Mare și strada Barbu Văcărescu din București.
Evenimentul s-a produs în jurul orei 14:00, iar Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel la 112. Potrivit primelor date comunicate de poliție, autospeciala se deplasa pe Șoseaua Ștefan cel Mare, pe sensul Piața Obor – Calea Floreasca, când a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe strada Barbu Văcărescu.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Nu au fost înregistrate victime, iar incidentul s-a soldat numai cu pagube materiale. Verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor continuă.
Accidentul a condus la restricționarea temporară a circulației auto, iar traficul tramvaielor pe Șoseaua Ștefan cel Mare a fost perturbat pe ambele sensuri până la eliberarea zonei.


Comentarii recente