Șoferul în vârstă de 50 de ani implicat în accidentul grav din centrul istoric al Brașovului, soldat cu moartea a doi pietoni și rănirea gravă a unei a treia persoane, a fost examinat de o comisie medicală specializată. Urmează întocmirea unui raport care să stabilească dacă bărbatul a suferit un episod medical care ar fi putut explica pierderea controlului volanului, potrivit Digi24.
Bărbatul, cercetat în libertate pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, le-a declarat anchetatorilor că i s-a făcut rău la volan și că nu își amintește circumstanțele în care a pierdut controlul mașinii. El spune că nu își amintește nici traversarea sensului giratoriu, nici momentul impactului cu pietonii și că și-a revenit abia la spital, conform Știrilor ProTV.
Până la finalizarea expertizei medicale anchetatorii nu pot spune dacă un episod de boală i-a afectat capacitatea de conducere. Nu au fost prezentate documente care să ateste că ar fi suferit anterior de epilepsie sau alte afecțiuni ce pot provoca pierderea bruscă a cunoștinței. Șoferul are permis de conducere de peste trei decenii și o singură abatere rutieră în evidență.
În urma accidentului, bărbatul a suferit multiple răni, printre care fracturi costale și leziuni la nivelul feței, dar ar fi refuzat internarea. Rudele tânărului de 26 de ani decedat au ajuns la Brașov pentru a prelua trupul pentru înmormântare. Celălalt decedat este un turist german de 34 de ani, iar al treilea pieton, un cetățean german de 31 de ani, este în stare critică la spital.


Comentarii recente