Primarul oraşului Flămânzi, Dan Oloeriu, a fost condamnat marţi la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce Tribunalul Botoşani a validat acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu Serviciul Teritorial Suceava al DNA.
Instanţa a stabilit pedepsele separate: doi ani şi patru luni pentru luare de mită şi doi ani pentru abuz în serviciu. Având în vedere concursul real de infracţiuni, tribunalul a aplicat pedeapsa cea mai grea (2 ani şi 4 luni) la care a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă (8 luni), rezultând o condamnare de trei ani închisoare cu suspendare.
Magistraţii au mai dispus interdicţia complementară, pe o perioadă de doi ani, de a fi ales în autorităţile publice sau de a ocupa funcţii publice ori funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Potrivit DNA, la 13 august 2024 Oloeriu ar fi pretins, în legătură cu aprobarea şi urgentarea plăţilor pentru contracte de lucrări publice, plata unor facturi şi livrarea de materiale de construcţii în valoare de 75.111 lei, precum şi turnarea de beton şi lucrări de excavaţii pentru un imobil personal. Pe 8 aprilie 2025 primarul a fost reţinut de procurori.


Comentarii recente