Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.G.P.R. efectuează, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, trei percheziţii domiciliare în Capitală. Acţiunea vizează locuinţa unei persoane fizice şi sediile unor persoane juridice implicate în anchetă.
Conform comunicatului I.G.P.R., în perioada 2023–2024, factorii de decizie din cadrul a două cooperative meşteşugăreşti ar fi vândut 10 imobile, respectiv spaţii comerciale situate în municipiul Bucureşti, la preţuri subevaluate. Prejudiciul estimat cauzat patrimoniului cooperativelor se ridică la 888.725 de euro.
De asemenea, pentru unele dintre tranzacţii nu ar fi fost reţinut şi virat la bugetul de stat impozitul pe venit, în cuantum de 216.093 de lei. La acţiune participă specialişti ai Institutului Naţional de Criminalistică şi echipe din cadrul Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.


Comentarii recente