Munca în echipe internaționale le-a oferit multor IT-iști români ocazia să compare stiluri de lucru și atitudini profesionale. O discuție pornită pe Reddit a adunat numeroase relatări despre naționalitățile cu care românii preferă să colaboreze, dar și despre experiențele dificile.
Mulți au elogiat englezii, germanii, nordicii, olandezii şi americanii pentru profesionalism, comunicare directă şi respect pentru echilibrul muncă-viaţă personală. Francezii şi chinezii au stârnit opinii mixte: unii i-au descris tehnic competenţi şi serioşi, alţii au remarcat bariere culturale sau discrepanţe în atitudine. Pentru indieni în unele cazuri s-au semnalat experienţe dificile, în special cu bărbaţii, în timp ce thailandezii au primit comentarii pozitive.
În ceea ce îi priveşte pe români, părerile au fost împărţite: unii au apreciat colaborarea cu conaţionalii, alţii au criticat aroganţa, competitivitatea exagerată şi tendinţa de a evita responsabilităţile. Unii participanţi au observat însă o îmbunătăţire a culturii profesionale în ultimii ani, iar alţii au avertizat că generalizările pe baza unor cazuri limitate sunt riscante: profesionalismul şi personalitatea individuală contează mai mult decât naţionalitatea.


Comentarii recente