Vremea va fi mai rece în unele regiuni ale ţării joi, 15 octombrie. Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă înnorări temporare şi ploi în Maramureş şi Transilvania, local în Crişana, Moldova şi Muntenia şi izolat în celelalte regiuni.
La munte, precipitaţiile vor fi mixte la altitudini de peste 1.500 de metri, sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Se estimează depunere de strat de zăpadă în general de 5–10 cm, iar pe arii restrânse cantităţile de apă pot depăşi 10 l/mp.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, unde rafalele vor atinge 40–50 km/h. În zonele montane înalte, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, vor fi rafale de 60–80 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra între 8°C în estul Transilvaniei şi 18°C în Oltenia şi Muntenia. Minimele vor coborî până la -1°C în unele zone şi vor urca până la 9°C, cele mai ridicate valori fiind aşteptate pe litoral.
Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă pe alocuri şi izolat brumă. În Capitală, cerul va fi temporar noros, cu ploi slabe trecătoare mai ales seara şi noaptea; vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile vor fi între 5 şi 18°C. ANM atrage atenţia asupra ceaţei matinale şi nocturne.


Comentarii recente