Ministrul interimar al Transporturilor și Armatei, Radu Miruță, a anunțat lansarea unui formular online prin care călătorii pot transmite sesizări referitoare la problemele întâmpinate în transportul feroviar. Măsura intervine după ce ministrul spune că a încercat să sune la call center-ul CFR și nu a primit răspuns timp de 15 minute.
Miruță afirmă că, în ultimele săptămâni, a primit numeroase reclamații privind aerul condiționat defect, întârzieri, lipsa informării și condiții de călătorie necorespunzătoare. Pentru a verifica funcționarea sistemului din perspectiva unui pasager, el a apelat serviciul de relații cu publicul al CFR, fără succes.
Ulterior, ministrul i-a convocat pe directorii CFR Călători și CFR Infrastructură și a spus că datele oficiale nu reflectă mereu realitatea: „pe hârtie stăm aproape bine. Problema este că oamenii nu călătoresc pe hârtie”. El a anunțat că, începând cu 6 iulie, formularul este disponibil online și că timp de cel puțin două săptămâni vor fi colectate sesizări din toată țara pentru a identifica problemele majore și a lua măsuri, inclusiv sancțiuni acolo unde se constată nereguli.


Comentarii recente