Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat marți, 21 iulie, că 6.345 de cadre didactice au promovat examenul național de definitivare în învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi consultate AICI.
Potrivit ministrului, anul acesta au promovat cu aproximativ 10% mai mulți candidați față de anul precedent, când inițial s-au înregistrat 5.784 admiși. De asemenea, 40 de cadre didactice au obținut media 10 la examen.
Irina Ștefania Broscaru, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, a explicat structura examenului de definitivat: prima etapă cuprinde două inspecții speciale la clasă și un portofoliu profesional (probă eliminatorie), iar pentru a trece mai departe candidații trebuie să obțină cel puțin media 8 și minimum nota 7 la fiecare probă. A doua etapă este proba scrisă.
Inspectorul școlar a subliniat că promovarea definitivatului este esențială pentru cariera didactică: doar după promovare profesorii debutanți pot ocupa posturi pe perioadă nedeterminată și pot accesa gradele didactice. De asemenea, a fost menționat că numărul participanților a scăzut din cauza retragerilor (inclusiv din concediul pentru creșterea copilului), a celor care nu aveau cel puțin un an vechime la catedră și ca efect al majorării normeI didactice.


Comentarii recente