Începând de duminică, 2 august, o mare parte din obligațiile prevăzute de Regulamentul Uniunii Europene privind inteligența artificială intră în vigoare. Actul, adoptat în 2024 și implementat etapizat până în 2028, stabilește un cadru comun pentru utilizarea sigură şi transparentă a sistemelor AI în UE, cu scopul protejării drepturilor fundamentale şi limitării riscurilor.
Regimul de sancțiuni este unul sever: utilizarea sistemelor AI interzise poate atrage amenzi de până la 35 de milioane de euro, iar încălcările referitoare la sistemele considerate „de înalt risc” pot fi sancționate cu până la 15 milioane de euro.
Sunt deja interzise aplicații care folosesc tehnici subliminale sau manipulative, exploatează vulnerabilitatea minorilor, persoanelor în vârstă ori cu dizabilităţi sau clasifică oamenii după rasă, religie sau orientare sexuală. De asemenea, se interzic deducerea emoţiilor angajaţilor sau elevilor, crearea bazelor de date faciale din imagini publice şi identificarea biometrică în timp real în spaţii publice de către forţele de ordine.
Lista aplicaţiilor interzise va fi extinsă din decembrie, incluzând deepfake-uri sexuale fără consimţământ şi generarea de materiale de pornografie infantilă. De la 2 august se impune şi obligaţia de a informa utilizatorii când interacţionează cu un sistem AI; etichetarea obligatorie a conţinutului generat de AI a fost amânată până la 2 decembrie.
Comisia Europeană a prorogat până în decembrie 2027 aplicarea unor cerinţe stricte pentru sistemele „de înalt risc” folosite la evaluări şcolare, selecţia CV-urilor, acordarea creditelor sau stabilirea primelor de asigurare. Ultima etapă a regulamentului, din august 2028, va viza sistemele AI integrate în produse deja reglementate, precum dispozitive medicale, sisteme de asistenţă pentru şoferi, jucării inteligente sau aplicaţii pentru navigaţie aeriană.
Experţi în drept şi transformare digitală apreciază progresul, dar avertizează că implementarea trebuie calibrată pentru a nu frâna inovaţia. Giovanni Alessandrello şi Guillermo Hidalgo au subliniat atât beneficiile clarităţii normelor, cât şi riscurile legate de evoluţia rapidă a tehnologiei şi suprapunerea reglementărilor.


Comentarii recente