Locatarii blocului din Galați vizat de o dronă rusească nu se pot întoarce, deocamdată, în apartamentele afectate după explozia care a avut loc în noaptea de joi spre vineri. În urma incidentului două persoane au fost rănite, iar aproximativ 70 de oameni au fost evacuați.
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a declarat că Inspectoratul Teritorial în Construcții a concluzionat că imobilul poate fi locuit în continuare, cu excepția apartamentului afectat direct de explozie. Suprafaţa afectată a plafoanelor este redusă, estimată la maximum 2 metri pătraţi, iar structura de rezistenţă a blocului nu pare compromisă.
Totuși, revenirea locatarilor este amânată pentru că utilitățile — electricitatea și gazele — nu au fost încă reconectate. Primarul a menționat că lucrările au fost temporar întârziate, făcând referire şi la vizita preşedintelui României, care ar fi influenţat desfăşurarea intervenţiilor.
Autorităţile au decis acordarea de ajutoare financiare de urgenţă. În şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de premierul Ilie Bolojan, s-a stabilit un sprijin de 10.000 de lei pentru locuinţele afectate în proporţie mai mică de 25% şi de 25.000 de lei pentru cele grav avariate.
Purtătorul de cuvânt al Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE), Martin O’Donnell, a confirmat că drona este de origine rusă. Ministerul Apărării din România a precizat că aparatul prăbuşit este de tip „Geran-2”, provenienţă rusă.


Comentarii recente