Fenomenele hidrometeorologice din ultimele 24 de ore au produs pagube în 61 de localități din 20 de județe, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Echipajele au intervenit pentru evacuarea apei din locuințe şi curți, îndepărtarea copacilor doborâți şi înlăturarea elementelor desprinse de pe acoperişuri.
În intervalul 2 iulie, ora 08:00 – 3 iulie, ora 07:00, intervențiile s-au desfășurat în județele Argeș, Bistrița‑Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș‑Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Tulcea.
Pompierii au evacuat apa din 23 de case, 47 de curți, 5 anexe gospodăreşti, 44 de beciuri şi subsoluri, două instituții publice, opt sedii de operatori economici şi două străzi. De asemenea, au fost îndepărtate elemente desprinse de pe acoperişurile a nouă imobile, au fost degajați 64 de copaci şi cinci stâlpi de electricitate doborâţi; cinci autoturisme au fost avariate.
Un incident grav a avut loc la Padina, județul Dâmbovița: o femeie, cadru didactic, a fost lovită de trăsnet în timp ce se afla pe un traseu montan cu 14 minori. Victima a suferit arsuri de gradul I şi II pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului şi a fost transportată la spital conştientă; un copil a primit îngrijiri după un traumatism la membru inferior şi a fost dus la spital.
În Maramureș, două trăsnete au provocat incendii la acoperişuri: la Leordina au ars circa 60 m² din acoperişul unei locuinţe, iar la Rogoz circa 80 m² din acoperişul unui adăpost pentru animale; nu s‑au înregistrat victime.
În Braşov o ambulanţă blocată pe o stradă inundată a fost tractată de pompieri, pacientul fiind preluat şi transportat de un echipaj SMURD. Traficul rutier a fost îngreunat pe DJ 700 (Hunedoara), iar circulaţia feroviară, afectată temporar pe Magistrala 200 între stațiile Braşov şi Bartolomeu.
În București, echipele au evacuat apă din 33 de beciuri şi subsoluri şi din curtea unui operator economic, au îndepărtat elemente de pe acoperişurile a opt imobile şi au degajat 41 de copaci căzuţi. În Ilfov, intervențiile au avut loc în şapte localităţi pentru evacuarea apei din două case, o curte, trei beciuri şi subsoluri şi o stradă; doi copaci au fost îndepărtaţi.
IGSU precizează că, la momentul raportării, nu existau persoane blocate şi nu erau urgenţe medicale care să nu poată fi gestionate. Pentru informarea populaţiei au fost transmise 14 mesaje RO-ALERT în opt judeţe şi alte şapte mesaje prin sistemul CRAWL-TVR în şase judeţe.


Comentarii recente