Gregory Bovino, fost comandant al operațiunilor de control la frontieră din administrația Trump, a stârnit controverse după ce a publicat un mesaj filmat la Mănăstirea Snagov în care l-a elogiat pe Vlad Țepeș și a făcut o paralelă între acțiunile domnitorului şi politicile moderne privind deportările şi protecţia frontierelor.
Invitat în România de AUR, Bovino urmează să participe la o conferinţă a unei organizaţii non-guvernamentale asociate formaţiunilor de extremă dreapta din Europa. În filmare, realizată lângă o statuie a lui Vlad Ţepeş, fostul oficial american a afirmat că domnitorul ar fi fost „grănicerul original” şi a comparat acţiunile sale cu „remigraţia şi deportările în masă”, susţinând că astfel sunt protejate oamenii, tradiţiile şi cultura.
Declaraţiile revin asupra unei cariere marcate de controverse: în octombrie 2025, secretarul pentru Securitate Internă Kristi Noem l-a numit „comandant general” al Patrulei de Frontieră, funcţie despre care presa a relatat că nu avea bază legală. În timpul mandatului a coordonat operaţiuni federale de imigraţie şi a fost implicat în reorganizarea ICE alături de Corey Lewandowski.
La începutul anului 2026 a fost retras din Minnesota după reacţii publice legate de moartea a doi cetăţeni americani în operaţiuni ICE; titlul i-a fost retras şi a fost înlocuit de Tom Homan. Ulterior a revenit în sectorul El Centro din California şi a devenit critic la adresa unor politici de imigraţie promovate de administraţie. Vizita şi afirmaţiile sale au reaprins dezbaterea publică privind imigraţia şi securitatea frontierelor.


Comentarii recente