Portalul „e-SănătateaMea”, dezvoltat și administrat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), va permite pacienților din sistemul public accesul securizat la istoricul medical, prescripțiile electronice, documentele medicale și programările la medic.
Parcursul legislativ s-a încheiat recent: Senatul a adoptat proiectul pe 24 iunie, iar Camera Deputaților l-a aprobat pe 30 iunie cu 279 de voturi pentru, 0 împotrivă și 9 abțineri. Urmează promulgarea de către președinte și publicarea în Monitorul Oficial, după care CNAS va demara implementarea națională.
CNAS precizează că echipa de proiect lucrează pentru finalizarea platformei până la sfârșitul verii, iar serviciile vor deveni operaționale în toamna anului 2026. Din trimestrul al patrulea al anului 2026 va fi introdus și un sistem electronic unic de programări; înainte de extinderea națională acesta va fi testat printr-un proiect-pilot.
Toți furnizorii contractați cu CNAS vor trebui să utilizeze platforma pentru gestionarea programărilor. Accesul utilizatorilor va fi securizat, iar protecția datelor va respecta reglementările în vigoare. Autoritățile estimează că portalul va simplifica interacțiunea cu sistemul de sănătate, va crește transparența și va sprijini gestionarea serviciilor și elaborarea politicilor publice.


Comentarii recente