Loteria Română organizează duminică, 18 octombrie, Tragerile Speciale Loto ale Toamnei, cu fonduri suplimentare pentru câştigurile la categoria I şi reporturi importante la principalele jocuri. Fondul de câştiguri la categoria I a fost majorat pentru această ediţie cu 100.000 de lei la Loto 6/49, 50.000 de lei la Joker şi 25.000 de lei la Loto 5/40.
Numerele câştigătoare vor fi anunţate după ora 18:30. Cel mai mare report este la Loto 6/49, unde categoria I depăşeşte 15,51 milioane de lei (peste 2,90 milioane de euro). La Joker, premiul I a ajuns la mai mult de 9,57 milioane de lei (peste 1,79 milioane de euro).
Alte reporturi: Noroc are un cumul de peste 1,27 milioane de lei (aprox. 239.700 de euro), iar Super Noroc depăşeşte 492.400 de lei (peste 92.200 de euro). La Joker, categoria a II-a are un report de peste 173.600 de lei, iar la Loto 5/40 categoria I are un report ce depăşeşte 70.300 de lei.
La tragerile din 15 octombrie au fost acordate peste 20.700 de câştiguri, în valoare totală de peste 3,39 milioane de lei. Printre câştigători se numără un premiu I la Noroc de 1.342.229 de lei, obţinut cu un bilet din Baloteşti (Ilfov), şi un premiu I la Noroc Plus de 192.720 de lei, jucat la o agenţie din Timişoara. La Loto 6/49, categoria a II-a au fost cinci câştiguri a câte 55.558 de lei, trei achiziţionate fizic în Comăneşti, Azuga şi Turnu Măgurele şi două bilete cumpărate online.
Preţul unei variante simple la Super Noroc este de 2 lei.


Comentarii recente