Intervențiile susținute pe termen lung în educație schimbă semnificativ parcursul copiilor din comunităţile defavorizate. World Vision România arată că elevii incluși în programele sale au o rată de promovare la BAC de peste 85%, mult peste media națională din liceele tehnologice (50-52%). Organizația subliniază că succesul depinde de sprijin continuu, demersuri începute încă din primele clase.
În 2025, peste 127.000 de copii au beneficiat de programe educaționale, de prevenire a abandonului școlar și de integrare profesională. Studiul „Bunăstarea copilului din mediul rural” relevă că 41% dintre elevii de gimnaziu din mediul rural nu doresc să urmeze liceul, iar 24% mănâncă doar două mese pe zi.
Una dintre inițiativele cu rezultate rapide este „Pâine și Mâine”: 123.633 de porții de masă caldă au fost oferite, iar 1.200 de copii care au primit masă și au frecventat activități remediale au înregistrat îmbunătățiri semnificative ale rezultatelor școlare. Școlile care au aplicat programul au raportat prezență de 99% și creșteri ale frecvenței școlare cu peste 90%.
Alte programe vizează tranziția la liceu și susținerea elevilor cu risc de abandon: „Pregătit pentru liceu” a inclus 340 de elevi din mediul rural, 91% obținând medii peste 5 la Evaluarea Națională. „Vreau în clasa a 9-a” a susținut 864 de liceeni, 84% dintre ei din licee tehnologice promovând Bacalaureatul, iar rata de promovare a cursurilor liceale a fost 100%.
World Vision România a implicat și 53.251 de adulți (părinți, profesori, refugiați, persoane cu dizabilități) și a sprijinit peste 64.000 de copii în grădinițe, prin programul „Start în educație” care a echipat 1.500 de grădinițe cu materiale educaționale. De asemenea, 68 de studenți din medii vulnerabile au beneficiat de sprijin în programul „Vreau la facultate”.
Organizația, parte a World Vision International, pune accent pe intervenții care combină sprijin material, formare a cadrelor didactice și consiliere pentru părinți, cu scopul reducerii abandonului școlar și creșterii accesului la învățământ superior.


Comentarii recente