Consiliul Naţional al Audiovizualului a aplicat, marţi, o amendă de 200.000 de lei postului Realitatea Plus, după ce Direcţia Monitorizare a întocmit rapoarte ca urmare a autosesizării şi a sesizărilor primite. Materialele evaluate au fost emisiuni de ştiri şi dezbateri difuzate în perioada 4–31 martie.
În motivarea sancţiunii, CNA a reţinut promovarea excesivă a fostului candidat prezidenţial Călin Georgescu şi modul de prezentare al unor subiecte publice, precum sprijinul României pentru Ucraina şi activitatea politicienilor din Uniunea Salvaţi România. Consiliul a citat exemple de titluri şi afirmaţii difuzate pe post care au indicat partizanat şi formulări neverificate.
Decizia se bazează pe prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, care impun furnizorilor de servicii media audiovizuale să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor.
Tot în şedinţa de marţi, CNA a constatat şi încălcări ale art. 153 alin. (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual pentru patru materiale publicate de Dr. Ioana Vitamina pe Facebook, Instagram, TikTok şi YouTube. Consiliul a decis emiterea unor ordine pentru a acţiona împotriva conţinutului considerat publicitate ilegală în care sunt promovate produse şi suplimente cu avizarea personalului medical.


Comentarii recente