Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a salutat decizia Federației Sanitas de a suspenda greva generală din sistemul public de sănătate şi asistenţă socială, calificând-o drept „un gest de responsabilitate față de pacienți”. El a subliniat, însă, că hotărârea sindicaliștilor reprezintă şi un semnal clar că dialogul dintre autorităţi şi angajaţi trebuie să producă soluţii concrete, nu doar promisiuni.
Rogobete a afirmat că protestele au scos în evidenţă dificultăţile cu care se confruntă personalul medical şi auxiliar: „Vocile medicilor care intră în gardă şi ies după zeci de ore. Ale asistenților care au grijă de prea mulți pacienți. Ale infirmierilor, brancardierilor și ale tuturor celor care țin spitalele în picioare, zi de zi”.
Fostul ministru a criticat propunerile privind salarizarea, susţinând că reducerea veniturilor şi tăierea sporurilor nu pot fi considerate reforme: „Diminuarea veniturilor, tăierea sporurilor și lovirea directă în cei care muncesc în cele mai grele condiții nu pot fi numite reformă”.
Rogobete a reiterat că suspendarea grevei nu înseamnă rezolvarea problemelor, ci oferă o nouă şansă negocierilor şi a promis că va rămâne alături de angajaţii din sistem până când drepturile şi munca lor vor fi recunoscute şi apărate.
Federația Sanitas a anunţat suspendarea grevei, precizând că o va relua dacă revendicările nu sunt soluţionate sau dacă un nou proiect al Legii salarizării nu va răspunde solicitărilor personalului din sănătate.


Comentarii recente