Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, este audiat de Direcția Națională Anticorupție ca martor în dosarul referitor la achizițiile de vaccinuri anti-COVID efectuate în mandatul premierului Florin Cîțu, au declarat surse judiciare.
Ancheta analizează deciziile luate în perioada pandemiei privind comenzi suplimentare de doze, contracte încheiate în 2020–2021 și justificările care au stat la baza acelor angajamente. În dosar sunt vizați fostul premier și foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru aprobarea unor achiziții considerate disproporționate față de nevoi.
Sursele reamintesc că Nazare, în calitate de ministru al Finanțelor în 2020–2021, a susținut public că în primăvara lui 2021 a refuzat avizarea unor memorandumuri pentru achiziții suplimentare, inclusiv un contract pentru 2022–2023, invocând lipsa unor justificări clare privind stocurile, ritmul vaccinării și impactul asupra bugetului. Potrivit declarațiilor sale, aceste documente au fost asumate direct de premierul de atunci, ceea ce ar fi contribuit la plecarea sa din Guvern în iulie 2021.
Referatul DNA menționează că, în primele luni ale anului 2021, deși dozele aflate deja în contract ar fi fost considerate suficiente pentru populația eligibilă, au fost asumate noi angajamente prin mecanismul de achiziție comună al UE. Procurorii arată că deciziile nu ar fi fost susținute de analize de oportunitate și că nu s-ar fi evaluat riscul ca o parte dintre doze să expire în depozite ori să fie donate sau revândute în condiții dezavantajoase.
Dosarul a fost înregistrat la Secția de combatere a corupției a DNA sub nr. 243/P/2021, ca rezultat al unei sesizări din oficiu privind presupusa comitere a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de Legea nr. 78/2000, raportată la articolele relevante din Codul penal.


Comentarii recente