Un accident rutier grav a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 08:45, pe DN6, în localitatea Jena, județul Timiș. Trei autoturisme în care se aflau șapte persoane, dintre care un minor, au fost implicate în coliziune.
Pentru unul dintre ocupanți, un bărbat în vârstă de 62 de ani, medicii nu au mai putut face nimic, fiind declarat decesul la fața locului. Alte cinci persoane au suferit răni și au primit îngrijiri medicale; salvatorii au precizat că acestea erau conștiente și cooperante la evaluarea inițială. Elicopterul SMURD a fost alertat pentru intervenție.
Potrivit IPJ Timiș, bărbatul de 62 de ani conducea pe DN6 dinspre Lugoj către Caransebeș când a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 62 de ani a fost proiectat într-o a treia mașină care circula regulamentar.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje pentru acordarea primului ajutor și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului. Circulația rutieră este blocată în zona localității Jena.


Comentarii recente