Președintele american Donald Trump i-a felicitat pe democrați pentru rezultatele la alegerile de la jumătatea mandatului și a spus că este dispus să colaboreze cu noua majoritate din Congres. „Felicitări democraților și aștept cu nerăbdare să lucrez cu voi pentru binele țării noastre”, a declarat el pentru CBS News.
Trump a subliniat că poate ajunge la compromisuri, dar a amintit că deține un instrument puternic de negociere: dreptul de veto. „Cunosc mulți democrați. Am putere totală de veto și sunt sigur că vom găsi o soluție”, a spus președintele, avertizând însă că, în absența cooperării, ar respinge propunerile legislative: „Altfel, aș respinge prin veto totul și nu cred că își doresc asta”.
El a explicat și înfrângerile republicane din alegeri, afirmând că rezultatele ar fi fost diferite dacă figura sa ar fi apărut pe buletine: „Simt că eu nu am fost pe buletinul de vot… Dacă aș fi fost, am fi câștigat”. Trump a mai spus că unii candidați ai partidului nu au reușit să mobilizeze baza conservatoare.
De asemenea, președintele a făcut referire la conflictul cu Iranul, afirmând că războiul se va încheia „când voi spune eu că s-a încheiat”. Declarațiile vin după ce democrații au recâștigat controlul ambelor camere ale Congresului, considerată o înfrângere semnificativă pentru republicani de la revenirea lui Trump la Casa Albă.


Comentarii recente