Statele Unite au emis o aprobare preliminară pentru ca Polonia să demareze producția de rachete destinate sistemelor Patriot în instalațiile industriei sale de apărare, a anunțat adjunctul ministrului polonez al Apărării, Cezary Tomczyk. Decizia marchează o schimbare de politică motivată de scăderea stocurilor globale de interceptoare și de cererea crescută venită din teatrele de operațiuni din Ucraina și Orientul Mijlociu.
Proiectul vizează în principal modelul PAC-3 MSE, folosit pentru interceptarea rachetelor balistice. Capacitatea actuală a producției americane este estimată la 620–700 de rachete PAC-3 MSE pe an, iar obiectivul Pentagonului este de 2.000 de unități anual până în 2030. Extinderea producției în afara SUA este considerată necesară pentru a atinge această țintă.
Tomczyk a precizat că producția ar urma să fie realizată printr-un consorțiu de companii poloneze care deja furnizează componente: uzina WZL 1 a fabricat containere de lansare pentru PAC-3 MSE, iar Huta Stalowa Wola (HSW) produce șasiuri și lansatoare în parteneriat cu Raytheon.
Varșovia a comandat rachete Patriot în două etape majore: în 2018, două baterii și 208 rachete PAC-3 MSE (contract de 4,75 miliarde de dolari) și în 2023, 48 de lansatoare și 644 de rachete PAC-3 MSE (contract de 15 miliarde de dolari). Oficialul polonez a spus că partea americană a fost interesată și de posibilitatea ca Polonia să producă rachete pentru HIMARS și rachete ghidate Hellfire.
Publicația Defense Express a sugerat că unele rachete PAC-3 MSE ar fi fost deja transferate către forțele ucrainene, ceea ce face ca apropierea liniilor de producție de front să aibă relevanță strategică pentru flancul estic al NATO și pentru susținerea apărării antiaeriene a Ucrainei.


Comentarii recente