Statele Unite au informat autorităţile de la Varşovia că Rusia ar putea pregăti în următoarele luni o provocare militară pe teritoriul Poloniei menită să verifice reacţia NATO şi să slăbească sprijinul occidental pentru Ucraina, relatează The Telegraph, care citează informaţii publicate de Onet şi surse din domeniul securităţii.
Serviciile de informaţii analizează mai multe scenarii: atacuri cu drone sau rachete asupra infrastructurii critice, inclusiv centrale electrice; simulări de lovituri aeriene concepute să determine autorităţile poloneze să activeze sistemele de apărare antiaeriană; sau incursiuni limitate ale unor militari ruşi sau belaruşi prezentate drept accidente (din cauza unei defecţiuni a GPS-ului sau sub pretextul unei misiuni de recuperare a unui elicopter avariat).
Sursele citate susţin că Moscova ar miza pe o reacţie diplomatică din partea aliaţilor, în speranţa obţinerii unor concesii politice, inclusiv reducerea sau suspendarea sprijinului pentru Ucraina. Informaţiile ar fi fost confirmate de un ambasador al unui stat NATO, de o sursă din Ministerul polonez al Apărării şi de un oficial de securitate dintr-un stat baltic.
Polonia a organizat deja exerciţii militare pentru a descuraja agresiunile asupra flancului estic, iar un exerciţiu naval recent în Letonia, cu participarea forţelor navale americane, a avut rolul de a arăta că un atac asupra flancului estic ar afecta şi militari ai SUA. De asemenea, comandantul Forţelor Aeriene Germane, Holger Neumann, a declarat că Germania e pregătită să apere „fiecare centimetru” al teritoriului NATO şi a menţionat zone precum Kaliningrad, Sankt Petersburg, Peninsula Kola şi Marea Neagră ca posibile puncte de interes într-un conflict.


Comentarii recente