Mai multe insule din Marea Egee se confruntă cu o criză a apei, alimentată de secetă şi de creşterea consumului în sezonul turistic. Autorităţile elene au declarat stare de urgenţă pe şapte insule în acest an din cauza reducerii resurselor hidrice.
Una dintre cele mai afectate este Astypalaia, în sud-estul Mării Egee, unde precipitaţiile au fost mult sub media obişnuită. Primarul Nikos Komineas a anunţat că lacul artificial care serveşte drept rezervor principal, construit în anii 1990, a scăzut la aproximativ o şesime din capacitatea sa.
Pentru a conserva stocurile, alimentarea cu apă pentru irigaţii a fost suspendată în unele zone încă din primăvară, iar fermierii au apelat la puţuri, cu apă adesea de calitate inferioară. Unele culturi au fost compromise şi agricultorii avertizează că nu vor planta noi recolte dacă nu revin ploile.
Ca răspuns la consumul crescut din timpul verii, autorităţile au accelerat instalarea unor unităţi temporare de desalinizare. Grecia dispune deja de zeci de astfel de instalaţii, însă costurile de operare rămân ridicate.
Ministerul Mediului de la Atena a aprobat un program de investiţii de 15 milioane de euro pentru desalinizare, modernizarea reţelelor şi extinderea capacităţilor de stocare pe nouă insule locuite. Operatorii din turism au introdus măsuri de economisire, precum beneficii pentru turiştii care renunţă la curăţenia zilnică şi proiecte pentru colectarea apei de ploaie.
Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică „Demokritos” din Atena avertizează că seceta ar putea deveni mai severă până la mijlocul secolului, pe fondul încălzirii globale. Autorităţile subliniază că gestionarea apei devine o problemă strategică pentru insulele dependente de turism, unde consumul creşte tocmai în lunile cele mai secetoase.


Comentarii recente