Politica de restricţii a Washingtonului privind exporturile de microcipuri avansate nu a stopat progresul Chinei în tehnologie, ci l-a transformat într-un impuls pentru dezvoltare internă, notează The Economist.
Constrânşi de lipsa echipamentelor de vârf, inginerii chinezi au optimizat arhitecturi, au crescut eficienţa algoritmică şi au îmbunătăţit procesarea datelor, astfel încât modele compacte de inteligenţă artificială să ruleze eficient pe hardware mai modest.
Un exemplu ilustrativ este compania DeepSeek, care a demonstrat capacitatea de a crea modele AI competitive la costuri mult mai mici şi pe echipamente inferioare celor utilizate de giganţii americani.
Pe lângă optimizare, Beijingul a accelerat dezvoltarea propriului ecosistem de semiconductori şi a majorat producţia internă de cipuri pentru AI, transformând sancţiunile într-un catalizator pentru independenţa tehnologică.
Provocarea rămâne însă gestionarea consecinţelor sociale: autorităţile combină automatizarea cu programe de recalificare profesională pentru a limita şocurile pe piaţa muncii, dar inegalităţile apar deja. Inginerii şi cercetătorii câştigă influenţă, în timp ce muncitorii cu calificare scăzută se confruntă cu incertitudini economice.
Astfel, competiţia tehnologică dintre Washington şi Beijing intră într-o nouă etapă, în care software-ul inteligent compensează parţial lipsa hardware-ului de top.


Comentarii recente