Președintele rus Vladimir Putin a început să-și reducă prezențele publice la Moscova și în stațiunea Soci, mutându-și tot mai mult activitatea la est de Munții Urali, pe fondul temerilor privind atacurile cu drone ucrainene și rachetele „Flamingo”.
Publicația Dialog notează că, deși Putin a declarat recent la Novosibirsk că „nu s-a temut niciodată de nimic”, afirmația a fost rostită la aproximativ 3.000 de kilometri de frontiera cu Ucraina. Tradiția președintelui de a petrece cea mai mare parte a lunii august la Soci a fost întreruptă în acest an: el nu mai apare la reședința de acolo și nici frecvent în Moscova, iar Kremlinul încearcă să minimizeze informațiile despre aceste schimbări.
Potrivit aceleiași publicații, între elitele care s-ar fi relocat în spatele Uralilor se numără purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, premierul Mihail Mișustin, șeful Sberbank German Gref și directorul Gazprom Alexei Miller, care și-ar fi amenajat reședințe în regiuni considerate mai inaccesibile pentru drone.
De la începutul lunii martie, zona din jurul reședinței prezidențiale Bocharov Ruchey din Soci a văzut extinderi ale restricțiilor, iar Kyiv Post a relatat că Serviciul Federal de Protecție al Rusiei a pregătit o zonă de securitate de circa 3 km² în jurul reședinței.


Comentarii recente