Noul prim-ministru al Ungariei, Péter Magyar, a prezentat în Parlament un program amplu de reforme sub numele „Operațiunea Purgatoriu”, menit să elimine ceea ce a numit „mafia lui Orbán” din instituțiile statului. Discursul său, de aproape o oră, a anunțat atât o reformă constituțională extensivă, cât și măsuri anticorupție puternice ce urmează să fie puse în aplicare în această toamnă.
Printre măsuri figurează modificarea a 47 de legi pentru înființarea Oficiului Național pentru Protecția și Recuperarea Activelor, instituție care va investiga gestionarea fondurilor publice din ultimele două decenii. Premierul a afirmat că corupția a costat Ungaria între 8% și 10% din PIB în ultimi ani.
O componentă-cheie a planului prevede demiterea președintelui Tamás Sulyok printr-un amendament constituțional, urmată de alegerea unui nou președinte pentru un mandat de maximum cinci ani, revizuire constituțională și referendum în toamnă. Sulyok a respins acuzațiile și a anunțat că va folosi toate pârghiile legale pentru a-și păstra mandatul, cerând Curții Constituționale o evaluare a eventualelor texte nominalizate împotriva sa. Demersul a intrat însă în impas după recuzarea a șapte judecători ai Curții.
Situația a atras atenția externă: Budapesta caută deblocarea a 16,4 miliarde de euro din fonduri europene, iar Comisia de la Veneția a fost sesizată de Sulyok pentru un aviz consultativ. Reacțiile politice interne sunt puternice: politicieni din fostul partid de guvernământ au criticat inițiativa, iar aliații lui Magyar susțin că schimbările sunt necesare pentru restaurarea independenței instituțiilor.


Comentarii recente