Un autocar a căzut aproximativ 20 de metri într-o râpă pe un drum de munte din Fogars de Montclús, între Barcelona și Girona, în urma unui accident în care au fost implicate și o mașină. Autoritățile au anunțat că în total 83 de persoane au fost rănite, dintre care şapte sunt în stare gravă.
Serviciile de urgență catalană au precizat că 24 dintre răniți au fost transportați la spital. La locul accidentului au intervenit 23 de ambulanțe, două elicoptere medicale, echipe de sprijin și de salvare, precum şi pompieri.
Corpul de Pompieri din Catalonia a informat că vor fi folosite drone şi câini de căutare, iar în zonă sunt planificate „căutări intensive” în jurul autocarului pentru a se verifica dacă mai există victime care nu au fost găsite inițial.
În Sant Celoni, la Can Ramis, Crucea Roșie a amenajat un centru de primire pentru a oferi asistență persoanelor afectate de accident.


Comentarii recente