Forțele Aeriene ungare au ridicat de la sol două avioane de luptă Gripen după ce o aeronavă ușoară, pe care autoritățile o consideră furată de pe aerodromul din Kalocsa, s-a îndreptat spre zona centralei nucleare de la Paks. Ministrul Apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, a declarat că aeronava a fost detectată de radarele militare la scurt timp după decolare, iar armata a dispus intervenția imediată a unei perechi de Gripen.
Incidentul s-a încheiat după câteva minute, când aparatul de mici dimensiuni a efectuat o aterizare de urgență pe un teren agricol din apropierea localității Gerjen. Avioanele militare au localizat aeronava și au rămas în zonă până la sosirea unui elicopter de salvare și a echipajelor de intervenție la sol.
Presa maghiară identifică avionul ca fiind un Cessna 172, pilotat de un bărbat de 24 de ani, iar la locul aterizării s-a constatat avarierea trenului de aterizare; avionul a rămas înclinat pe o aripă. Poliția a deschis o anchetă pentru clarificarea circumstanțelor, iar autoritățile spun că nu au fost raportate persoane rănite.
Centrala de la Paks se află sub restricții stricte de zbor — aeronavelor civile le este interzis accesul într-un perimetru de trei kilometri la altitudini sub 6.000 de metri — motiv pentru care apropierea aparatul a determinat reacția rapidă a forțelor de apărare aeriană. Ancheta privind furtul aeronavei și zborul spre zona centralei este în desfășurare.


Comentarii recente