O tânără absolventă de Drept a trăit timp de șase ani într-o garsonieră de doar 10 metri pătrați, situată la parterul unui imobil din arondismentul 11 din Paris, pentru 430 de euro pe lună, cu apă caldă inclusă, potrivit Le Monde. Ea a locuit în acest spațiu din 2020, reușind să termine studiile la Sorbonne în aceleași condiții.
Locuința este organizată foarte compact: o scară duce spre un pat suprapus pe un mezanin, dedesubt fiind o canapea extensibilă, o comodă și rafturi pentru cărți. Într-un colț se află o cabină de duș, iar lângă aceasta o chicinetă dotată cu frigider, plită, cuptor cu microunde și cuptor. O masă cu două scaune stă în fața singurei ferestre.
Fata povestește cu umor că „raftul de jos e baia mea”, arătând un coș cu produse cosmetice. Ea spune că spațiul redus nu i-a împiedicat parcursul academic, dimpotrivă a obligat-o să devină foarte organizată: pentru fiecare obiect nou cumpărat trebuie să renunțe la altul. Singurul inconvenient major a fost lipsa unei mașini de spălat, ceea ce transformă spălatul rufelor într-o activitate de weekend.
După ce și-a încheiat studiile și a intrat în profesia de avocat, tânăra se pregătește să părăsească garsoniera care i-a fost casă timp de șase ani.


Comentarii recente