Luminița Toma, antreprenoare de 50 de ani stabilită în Italia de aproape 30 de ani, a dat în judecată televiziunea publică RAI după ce susține că i s-a refuzat participarea la preselecția emisiunii „Affari Tuoi”, prezentată de Stefano De Martino, din cauza originii românești.
Potrivit publicației Fanpage, Toma a trimis un videoclip pentru casting, dar candidatura i-a fost respinsă pe motiv că regulamentul emisiunii impune ca participanții să fie născuți într-o localitate din Italia. Nemulțumită, ea a atacat în instanță această condiție pe care o consideră discriminatorie.
Femeia este reprezentată de avocații Alessandro Romano și Giacinto Canzona, care susțin că regula invocată încalcă principiile constituționale referitoare la egalitatea de tratament. Ei au subliniat că o persoană care plătește taxe, angajează oameni și votează nu poate fi exclusă din cauza locului nașterii.
Apărătorii afirmă că excluderea pe criteriul nașterii încalcă Constituția și că nu poate exista „categoria A” și „categoria B” de cetățeni. Presa italiană amintește că emisiunea „Affari Tuoi” a mai fost implicată anterior în litigii, inclusiv într-un proces împotriva lui Massimiliano Dona, acțiune ulterior respinsă de instanță.


Comentarii recente