Un copil a fost salvat din ruinele unui bloc prăbușit după cutremurul de 7,4 care a lovit vestul Columbiei, în zona San José del Palmar. Seismul, cel mai puternic înregistrat în regiune în ultima perioadă, a provocat prăbușirea clădirilor și a lăsat comunități întregi în stare de şoc.
Brian Osorio Zuluaga, martor la prăbușirea unui imobil rezidențial de cinci etaje din Cali, a povestit pentru CNN că a sărit din birou şi a venit pe motocicletă spre locul incidentului. El şi alţi localnici au început să caute supravieţuitori printre dărâmături, deşi exista riscul unei scurgeri de gaz.
În timp ce strigau şi scotoceau printre resturi, au auzit o voce care spunea că este alături de un bebeluş. Voluntarii au încercat să ridice o placă mare de beton care bloca accesul. După eforturi comune, au reuşit să elibereze un culoar şi să scoată copilul, care la început nu respira, dar şi-a revenit pe măsură ce dărâmăturile au fost îndepărtate.
Videoul realizat de Osorio arată bebeluşul îmbrăcat într-un body prăfuit predat unui poliţist care l-a dus la ambulanță. În acelaşi timp, echipele şi voluntarii au continuat să elibereze şi un bărbat prins sub resturi, iar operaţiunile de căutare şi salvare au intrat în a treia zi.
Cutremurul, produs luni la ora locală 7:34, cu epicentrul la aproximativ 240 km vest de Bogotá şi la o adâncime estimată de 103 km, a provocat peste 200 de decese şi pagube extinse: peste 1.500 de locuinţe avariate, 60 de clădiri prăbuşite, 18 spitale şi 52 de şcoli afectate, potrivit bilanţului centralizat de CNN pe baza rapoartelor oficiale.


Comentarii recente