Marea Britanie, alături de Franţa, Germania şi alte state europene, va investi peste 50 de miliarde de dolari în următorii 10 ani pentru dezvoltarea de arme de precizie cu rază lungă de acţiune, a anunţat guvernul de la Londra.
Potrivit comunicatului britanic, proiectele vor fi realizate fără implicarea directă a Statelor Unite şi vizează sisteme capabile să lovească cu precizie ţinte aflate la cel puţin 300 km distanţă, iar în unele cazuri la peste 2.000 km.
Prim-ministrul britanic în exerciţiu, Keir Starmer, a declarat că iniţiativa condusă de Regatul Unit are ca scop consolidarea cooperării între aliaţii europeni şi întărirea capacităţilor de apărare ale NATO. Starmer urmează să prezinte acest program la summitul NATO de la Ankara.
Alianţa a anunţat, marţi, contracte armamentare în valoare de miliarde de dolari, iar declaraţiile au avut loc în contextul atenţiei acordate relaţiei cu administraţia americană. Delegaţia României a participat marţi la Forumul Industriei de Apărare din cadrul summitului, unde s-au semnat documente pentru proiecte multinaţionale la care România va lua parte.


Comentarii recente