Preşedintele francez Emmanuel Macron şi sultanul Omanului, Haitham bin Tariq, au pledat pentru o „navigaţie liberă, fără condiţii şi nici restricţii” în Strâmtoarea Ormuz, potrivit unei declaraţii comune publicate la finalul întâlnirii lor la Palatul Elysee.
Comunicatul subliniază importanţa redeschiderii strâmtorii şi reafirmă dreptul la tranzit conform dreptului mării. Cei doi şefi de stat au convenit să colaboreze cu toate părţile interesate pentru a susţine libertatea de navigaţie şi au afirmat intenţia de a conduce operaţiuni de deminare comune în zonă.
Vizita sultanului Haitham bin Tariq în Franţa a fost prima sa vizită de stat în această ţară şi a coincis cu semnarea unor contracte pentru grupuri franceze, care marchează dorinţa ambelor părţi de a-şi întări cooperarea după încheierea ostilităţilor din regiune.


Comentarii recente