Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat că orice confruntare directă între Rusia și Europa ar putea escalada foarte rapid într-un război nuclear. Declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu tineri ruși intitulată „Noua arhitectură a lumii: dialog deschis cu Serghei Lavrov”, parte a maratonului educațional „Znanie. Pervîi”.
Lavrov a spus că, dacă Europa ar ataca Rusia, „va fi un cu totul alt război și va fi foarte scurt”, fără a detalia ce ar considera Moscova drept un atac. Fragmente din discurs au fost difuzate de canalul Pul №3 și de agenția de stat RIA Novosti.
Avertismentul vine după o serie de tensiuni recente între forțele ruse și state NATO din nordul Europei: pe 11 septembrie, Dmitri Medvedev a amenințat Lituania în contextul unor decizii parlamentare privind statutul fără arme nucleare; pe 14 septembrie o fregată rusă ar fi tras grenade de semnalizare către un elicopter danez; iar pe 15 septembrie un avion NATO a doborât o dronă de tip „Shahed” presupus folosită de Rusia deasupra Lituaniei. Pe 16 septembrie comandantul corvetei Soobrazitelnîi ar fi fost decorat la Kremlin.
Lavrov a mai comentat alegerile pentru Duma de Stat, acuzând Occidentul că încearcă să submineze apelurile autorităţilor ruse la participare, şi a declarat că Moscova e dispusă la cooperare cu Occidentul doar în condiţii considerate favorabile de Rusia. Despre negocierile pentru Ucraina, el a spus că Rusia aşteaptă noi propuneri „fără iluzii”.


Comentarii recente