Un incident semnalat în Statele Unite arată că un şofer al unei ambulanţe operate de compania privată Lynx EMS a oprit transportul unei paciente care acuza dureri în piept, i-a spus că şi-a încheiat programul şi a plecat de la faţa locului cu un Uber, potrivit relatărilor din presa locală citate de The Guardian.
Pacienta fusese preluată pentru a fi dusă la Cleveland Clinic, însă traseul s-a prelungit după ce ambulanţa s-ar fi rătăcit. După plecarea şoferului, un echipaj al serviciilor publice Cleveland Emergency Medical Services a ajuns la locul unde fusese abandonată femeia, i-a acordat îngrijiri şi a continuat transportul până la spital.
Asociaţia angajaţilor serviciilor de salvare din Cleveland, CARE Local 1975, a subliniat că ambulanţa implicată nu aparţinea serviciului public, ci unei firme private. Reprezentanţii Lynx EMS au declarat că au luat măsuri imediat ce au aflat de incident şi au demarat verificări pentru a stabili circumstanţele şi eventualele sancţiuni.


Comentarii recente