Grecia pregăteşte folosirea dronelor şi a imaginilor din satelit pentru a supraveghea plajele şi a identifica încălcări ale regulilor privind accesul, informează publicaţia Proto Thema, preluată de DPA.
Un proiect de lege aflat în dezbatere în Parlamentul de la Atena prevede posibilitatea identificării de la distanţă a unor nereguli precum amplasarea ilegală a şezlongurilor şi umbrelor de soare, pe baza imaginilor aeriene şi satelitare.
Conform legislaţiei adoptate în 2024, plajele din Grecia sunt, în principiu, publice şi nu pot fi transformate în proprietăţi private, iar cel mult o treime din suprafaţa unei plaje poate fi ocupată de şezlonguri cu destinaţie comercială.
Autorităţile au motivat introducerea tehnologiei prin numărul foarte mare de plaje din ţară, care face imposibilă verificarea frecventă la faţa locului. Nerespectarea regulilor atrage sancţiuni importante, inclusiv amenzi, iar încălcările grave sau repetate pot duce la închiderea temporară a unităţilor comerciale şi la excluderea acestora din procedurile viitoare de concesionare a plajelor.


Comentarii recente