Autorităţile poloneze au informat că Marcin Romanowski, fost viceministru al Justiţiei şi vizat de o anchetă pentru presupuse fapte de corupţie, se află la Tiraspol, în regiunea separatistă Transnistria. Informaţia a fost transmisă pe baza unei scrisori primite de instanţă, potrivit unui purtător de cuvânt al Parchetului din Varşovia citat de agenţia PAP.
În documentul semnat de mână, Romanowski precizează că locuieşte în Tiraspol şi îşi exprimă disponibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei sau a procurorilor polonezi, cu condiţia să nu fie plasat în detenţie. Pe numele său a fost emis un mandat european de arestare.
Fostul adjunct al ministrului Justiţiei, în vârstă de 50 de ani, respinge toate acuzaţiile. Ancheta îl vizează, potrivit procurorilor, pentru că în perioada în care a ocupat funcţia ar fi direcţionat milioane de euro dintr-un fond destinat victimelor infracţionalităţii către proiecte despre care fostul ministru Zbigniew Ziobro ar fi afirmat că pot aduce beneficii politice partidului.
Presupusa plecare în Transnistria survine după relatările media că Romanowski şi Zbigniew Ziobro au părăsit iniţial Polonia pentru Ungaria, unde ar fi beneficiat de azil acordat de guvernul condus atunci de Viktor Orbán. După schimbarea guvernului de la Budapesta şi anunţul noului premier, Péter Magyar, că Ungaria nu îi va mai proteja, Ziobro a părăsit ulterior Europa şi s-a stabilit în Statele Unite, arată relatările presei poloneze.
Transnistria este o regiune separatistă a Republicii Moldova, nerecunoscută internaţional şi considerată în sfera de influenţă a Rusiei.


Comentarii recente