Ceremonia de primire a președintelui chinez Xi Jinping la baza militară Joint Base Andrews din Maryland a fost întreruptă de un zgomot puternic provenind de la un aparat de zbor, care a acoperit pentru scurt timp imnul național al Statelor Unite. Sunetul brusc l-a deranjat vizibil pe președintele Donald Trump, surprins cu o grimasa în imagini devenite virale pe rețelele sociale.
Xi Jinping, însoțit de soția sa, Peng Liyuan, a rămas impasibil în timpul incidentului. Evenimentul fusese pregătit ca o ceremonie solemnă, cu covor roșu și militari în ținută de paradă.
Vizita lui Xi la Washington este prima după mai bine de zece ani și marchează a treia întâlnire oficială cu Donald Trump de la revenirea acestuia la putere anul trecut. Programul vizitei de stat, de trei zile, include o ceremonie la Casa Albă, o paradă militară, un survol cu avioane de luptă și un dineu de gală oferit de Melania Trump.


Comentarii recente