Directorul CIA, John Ratcliffe, a efectuat marți o vizită surpriză la Moscova, prima sa deplasare public cunoscută în capitala Rusiei, au declarat oficiali americani, potrivit The Wall Street Journal.
Ratcliffe a sosit cu un avion militar Boeing C-17 Globemaster III, care a aterizat pe aeroportul Vnukovo. Nici autoritățile americane, nici cele ruse nu au oferit detalii despre scopul vizitei sau despre persoanele cu care s-a întâlnit.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că nu sunt programate în această săptămână întâlniri între președintele Vladimir Putin și oficiali ai administrației americane.
Vizita intervine în contextul în care SUA monitorizează informații despre posibile pregătiri preliminare ale Rusiei pentru o eventuală mobilizare în Ucraina și planuri de testare a hotărârii NATO, conform relatărilor din presă. Analiști citați au ridicat ipoteza că Ratcliffe ar fi putut transmite avertismente directe Kremlinului sau discuta chestiuni legate de Iran și de implicarea Rusiei.
Amintind de vizita din noiembrie 2021 a fostului director al CIA, William Burns, când acesta l-a avertizat pe Putin înaintea invaziei din 2022, un expert rus citat de WSJ a subliniat că Moscova vede ca utile contactele între serviciile de informații chiar și în perioade de tensiune majoră.


Comentarii recente