Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Comunitatea Autonomă Valenciană că guvernul regional a instituit pentru 12 august 2026 nivelul maxim de prealertă pentru risc de incendii forestiere.
Decizia vizează riscul crescut de incendii asociat afluenței de persoane care se vor aduna spontan pentru observarea eclipsei. Pentru 12 august au fost stabilite interdicții care includ, printre altele: accesul restricționat pe trasee şi în zone deschise, interzicerea aprinderii focului în zone forestiere şi în zone limitrofe pe o rază de 500 m şi închiderea mai multor parcuri naturale.
Parcurile închise includ: Tinença de Benifassà, Serra de Irta, Penyagolosa, Prat de Cabanes-Torreblanca, Desert de les Palmes, Serra d’Espadà, Albufera, Puebla de San Miguel, Sierra Calderona, Hoces del Cabriel, Chera-Sot de Chera y Turia, Marjal de Pego-Oliva, Sierra de Mariola, Carrascal de la Font Roja şi monumentul natural Camí dels Pelegrins de les Useres.
Camparea este interzisă în perioada 11–12 august în zone precum El Molinillo (Titaguas), Jórgola (Domeño), Fuente Muñoz (Benagéber), Fuente de Don Guillén (Puebla de San Miguel), El Remedio (Utiel), Porta Coeli (Serra) şi El Planàs (Vistabella). Activităţile sportive şi recreative în afara spaţiilor amenajate sunt, de asemenea, restricţionate în zilele de 11 şi 12 august.
MAE recomandă alegerea zonelor urbane şi a punctelor oficiale de observare, accesul exclusiv pe căile amenajate şi respectarea indicaţiilor autorităţilor spaniole. Cetăţenii pot solicita asistenţă consulară la numerele Consulatului General al României la Valencia: +34 964.216.171; +34 964.216.172; +34 964.203.331; +34 964.203.234; +34 962.985.644; +34 962.985.278; +34 961.237.364. Pentru situaţii urgente este disponibil telefonul de urgenţă: +34 677 842 467.


Comentarii recente