Pe măsură ce statele europene majorează cheltuielile pentru înzestrare din cauza războiului din Ucraina, experți în securitate atrag atenția asupra unei resurse la fel de importante: cetățenii. Elisabeth Braw, cercetătoare principală la Atlantic Council, subliniază în The Guardian rolul crescând al implicării civile în apărare.
În Scandinavia și în statele baltice mii de persoane se înscriu în programe de apărare civilă, unități de sprijin și structuri de voluntariat care nu presupun luptă directă, dar pot fi vitale în crize majore. Exemple concrete includ Corpul Voluntar al Motocicliștilor (FMCK) din Suedia, format pentru a asigura curieratul de documente și materiale dacă comunicațiile digitale sunt întrerupte, şi unităţi de comunicaţii radio, dresaj canin sau suport logistic.
Estonia atrage specialişti IT în unităţi de apărare cibernetică, Lituania implică tineri în programe cu drone, iar Polonia derulează „W Gotowości”, prin care circa 400.000 de cetăţeni primesc instruire în competenţe militare de bază, prim ajutor şi securitate cibernetică.
Autorii analizei argumentează că, în contextul atacurilor asupra infrastructurilor energetice, comunicaţiilor şi sistemelor digitale, funcţionarea statului va depinde tot mai mult de capacitatea societăţii civile de a sprijini serviciile esenţiale. Astfel, aprecierea apărării drept responsabilitate colectivă capătă amploare, iar pregătirea civică devine o componentă strategică a rezilienţei naţionale.


Comentarii recente