Un locuitor din Staten Island, New York, a fost lovit de un fulger pe 27 august, chiar la câțiva pași de casa sa, iar incidentul a fost surprins de camera de supraveghere montată la ușă. Thomas Fahmy se îndrepta spre o programare la dentist, având o umbrelă în mână, când a fost lovit de descărcare electrică.
Imaginile arată momentul în care bărbatul se prăbuşeşte pentru o fracţiune de secundă, apoi se ridică singur şi revine în locuinţă. Familia, care asistase la incident, a sunat la 911 şi a cerut ajutor. Fahmy a declarat că a simţit furnicături, amorţeală şi durere, în special la nivelul piciorului, dar, surprinzător, nu a suferit arsuri.
El a petrecut o noapte în spital pentru investigaţii medicale, însă examenele nu au evidenţiat răni prin arsură. Duminică, la câteva zile după incident, Fahmy a mers la biserică pentru a mulţumi, spunând: «Îţi mulţumesc, Doamne!»


Comentarii recente