Tribunalul din Magdeburg l-a condamnat vineri pe Taleb Jawad al‑Abdulmohsen, medic psihiatru saudit în vârstă de 51 de ani, la închisoare pe viaţă pentru atacul comis în decembrie 2024 la târgul de Crăciun din centrul oraşului.
Instanţa a constatat „gravitatea deosebită a culpei” şi a dispus plasarea inculpatului în detenţie de siguranţă, măsură care face practic imposibilă eliberarea anticipată a acestuia. Atentatul, în care bărbatul a intrat cu un BMW X3 în mulţime, s‑a soldat cu şase morţi, între care un copil de nouă ani, şi cu peste 300 de răniţi.
Judecătorul Dirk Sternberg a reţinut că al‑Abdulmohsen a urmărit să producă „un număr foarte mare de victime” şi şi‑a asumat riscul ca trecătorii să fie ucişi sau răniţi grav. În timpul procesului, instanţa a amenajat o sală suplimentară pentru prezentarea detaliilor medicale ale sutelor de victime.
Expertizele psihiatrice au diagnosticat o tulburare de personalitate narcisică, dar au stabilit că inculpatul are responsabilitate penală deplină şi rămâne periculos. Potrivit anchetei, stabilit în Germania din 2006, el manifesta resentimente faţă de autorităţile germane pe care le acuza că nu protejează suficient saudiţii refugiaţi din motive politice sau religioase.
Pentru multe dintre victime şi rude verdictul a adus o uşurare limitată. Avocata uneia dintre familii a subliniat lipsa remuşcărilor din partea inculpatului: „Din nefericire acuzatul nu a înţeles, până la sfârşit, amploarea suferinţei pe care le‑a provocat-o oamenilor”.


Comentarii recente