Armata americană l-a demis abrupt pe general-locotenent Charles Costanza, comandantul Corpului V, cu aproximativ două luni înainte de încheierea mandatului său, au relatat surse citate de presa americană. Corpul V, parțial dislocat în Polonia, joacă un rol central în prezența militară a SUA pe flancul estic al NATO și contribuie la coordonarea sprijinului american acordat Ucrainei.
Instituția a confirmat înlăturarea, dar a refuzat să comunice motivele. Un purtător de cuvânt a spus că circumstanțele rămân neclare și că situația a fost înaintată autorității competente, conform reglementărilor militare, potrivit publicației The Hill.
Doi oficiali americani au declarat jurnaliștilor că decizia nu are motivații politice și nu a fost inițiată de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. Una dintre surse a menționat un comportament care ar justifica înlăturarea oricărui comandant, iar un fost oficial din domeniul apărării a invocat probleme legate de consumul de alcool. Generalul de brigadă John Mountford a preluat interimar comanda Corpului V.
Demisia survine într-o perioadă de remanieri importante în ierarhia militară americană, când peste douăzeci de ofițeri superiori au fost demiși sau mutați în funcții cheie sub mandatul lui Hegseth. De asemenea, decizia are loc în contextul discuțiilor privind prezența trupelor americane în Polonia, după anularea, în acest an, a desfășurării unei brigăzi blindate de la Fort Hood și anunțul președintelui Donald Trump privind dislocarea a 5.000 de militari în Polonia.


Comentarii recente