UEFA a lansat „Clear Line”, o platformă destinată clarificării şi armonizării criteriilor de arbitraj în fotbalul european, în special în ceea ce priveşte intervenţiile sistemului VAR. Instrumentul, aprobat de oficialii de arbitraj din toate federaţiile membre, urmăreşte să ofere un cadru comun pentru aplicarea consecventă a deciziilor atât în competiţiile naţionale, cât şi în cele organizate de forul continental.
Potrivit UEFA, platforma conţine explicaţii detaliate şi materiale audiovizuale despre cele mai complexe şi controversate situaţii de joc, axându-se pe raţionamentul din spatele deciziilor arbitrale şi pe modul de aplicare a protocolului VAR. Un principiu cheie promovat este că VAR trebuie utilizat numai când există o „eroare clară şi evidentă”, nu pentru a revizui în mod sistematic deciziile arbitrilor de pe teren.
Ghidul este destinat arbitrilor, jucătorilor, antrenorilor, comentatorilor şi suporterilor, cu scopul de a creşte înţelegerea deciziilor şi de a uniformiza aplicarea regulilor în întreaga Europă. Roberto Rosetti, şeful departamentului de arbitraj al UEFA, a subliniat că „Clear Line” oferă îndrumări clare şi precise pentru a spori consecvenţa în luarea deciziilor şi pentru a standardiza utilizarea VAR.
UEFA precizează că platforma va fi dinamică şi va fi actualizată în funcţie de apariţia unor situaţii noi sau a necesităţii unor clarificări suplimentare pentru cazuri specifice.


Comentarii recente