Campioana Ligii Campionilor, PSG, și deținătoarea Europa League, Aston Villa, joacă astăzi, de la ora 22:00, la Salzburg, în Supercupa Europei. Ambele cluburi au câștigat trofeul o singură dată în istorie.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în sferturile Ligii Campionilor din 2025, când PSG s-a calificat cu 5-4 la general, după 3-1 acasă și 2-3 la Villa Park. Parisienii sunt și actualii dețînători ai Supercupei, cucerind ediția 2025 după ce au învins Tottenham la lovituri de departajare (2-2, 4-3).
Aston Villa are în palmares Supercupa din 1982, obținută în fața Barcelonei (0-1 pe Camp Nou și 3-0 după prelungiri pe Villa Park). Printre recordmenii competiției se numără Real Madrid (6), Barcelona (5), AC Milan (5) și Liverpool (4). România figurează printre națiunile cu trofee prin succesul Stelei în 1987, 1-0 cu Dinamo Kiev, gol marcat de Gheorghe Hagi din lovitură liberă.
Antrenorul lui PSG, Luis Enrique, vine cu un palmares solid în finale: potrivit L’Equipe, a ajuns la 20 de finale ca antrenor de la 30 mai 2015, și a câștigat 16 dintre ele. În plus, PSG a obținut mai multe trofee decise la lovituri de departajare în ultimele finale conduse de Enrique.
Arbitrul partidei este somalezul Omar Artan, 34 de ani, desemnat de UEFA în baza unui acord de cooperare cu CAF. Meciul va fi transmis de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.


Comentarii recente