La Paris Saint-Germain a apărut un moment tensionat legat de războiul dintre Rusia și Ucraina: doi colegi de echipă, fundașul Ilia Zabarnîi (ucrainean) și portarul Matvei Safonov (rus), au refuzat să-și dea mâna înaintea unui meci amical disputat cu două zile înainte.
Potrivit cotidianului Le Parisien, gestul a fost interpretat în principal ca o măsură de precauție. De la începutul sezonului, clubul şi cei doi jucători ar fi evitat să afișeze o apropiere publică prea evidentă, pentru a preveni orice exploatare politică a conflictului care oppose cele două ţări din 2022.
Evenimentul survine înainte ca PSG să joace finala Ligii Campionilor la Budapesta, sâmbătă, de la ora 19:00, contra lui Arsenal. În actualul sezon, Safonov şi-a câștigat postul de titular în poartă în fața francezului Chevalier.


Comentarii recente