Dorin Mateiu, partenerul sportivei Simona Halep, își extinde activitatea în imobiliare și pregătește un proiect rezidențial important în Brașov, pe un teren achiziționat acum aproximativ patru ani. Parcela a găzduit anterior o societate dedicată producției de semifabricate.
Iniţiativa a intrat în atenţia autorităţilor locale încă de anul trecut. La primul aviz, proiectul nu a primit aprobarea necesară după analiza administraţiei locale şi judeţene. Ulterior, Comisia de Urbanism a emis aviz favorabil, însă cu condiţii privind continuarea demersurilor.
Printre cerinţele impuse se numără amenajarea unei zone verzi şi asigurarea unui număr de locuri de parcare proporţionat cu numărul apartamentelor propuse. După îndeplinirea acestor obligaţii, dezvoltatorul va putea demara etapele următoare ale proiectului.
În paralel, omul de afaceri Ion Țiriac are tot la Brașov un proiect imobiliar pentru care a obținut recent aprobările necesare. Investiția acestuia este estimată la aproximativ 100 de milioane de euro şi ar urma să includă locuinţe, spaţii verzi şi facilităţi medicale.


Comentarii recente